loading...


De circa o lună a început judecata pe fond în dosarul în care doi ofiţeri de la Permise Auto Bistriţa-Năsăud sunt acuzaţi de procurorii DNA de luare de mită şi abuz în serviciu, respectiv complicitate la dare de mită şi instigare la abuz în serviciu. Este vorba despre comisarul şef de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bistriţa-Năsăud, Petru Claudiu Lup –agent şef principal de poliţie în cadrul aceluiaşi serviciu. Alături de cei doi, în acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Ilie Vartolomei, Gheorghe Rus şi Vasile Scurtu.

În camera preliminară, toţi cei cinci inculpaţi au încercat să demonstreze faptul că organul de cercetare penală nu a fost legal sesizat, dar şi că probele procurorilor nu sunt conforme cu prevederile legale. Ancheta procurorilor a fost demarată in rem şi abia apoi in personam, moment în care Simion Baciu a fost pus sub urmărire penală.

  

Baciu Simion este acuzat deluare de mită în formă continuată,abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, Petru Claudiu Lup – complicitate la dare de mită în formă continuată instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul,iar Ilie Vartolomei este acuzat dedare de mită în formă continuată,instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul şitrafic de influenţă în formă continuată.

De asemenea, în acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi Gheorghe Rus şi Vasile Scurtu, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Conform procurorilor DNA, în perioada mai – octombrie 2015, inculpatul Baciu Simion, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a VehiculelorBistriţa Năsăud, a pretins şi primit, cu ajutorul lui Petru Claudiu Lup, de la mai multe persoane, foloase necuvenite printre care bani şi material lemnos, totalizând peste 1.000 lei.

„Pretinderea şi primirea banilor şi a celorlalte foloase necuvenite au fost făcute de inculpatul Baciu Simion în legătură cu favorizarea, între alţii, şi a candidatului Rus Gheorghe, la examinarea practică, în vederea obţinerii permisului de conducere sau adăugării de noi categorii la acest document.

Într-unul dintre cazuri, inculpatul Baciu Simion l-a promovat pe candidat în condiţiile în care acesta nu deţinea cunoştinţele practice şi abilităţile necesare pentru promovarea probei respective.

Cantitatea de material lemnos a fost pusă la dispoziţie de inculpatul Vartolomei Ilie, împreună cu inculpaţii Scurtu Vasile şi Rus Gheorghe, care a intervenit în favoarea a doi candidaţi.

Acest lucru a avut ca urmare obţinerea unui folos necuvenit pentru candidaţii respectivi (promovarea frauduloasă a probei practice) concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa Năsăud.

La începutul lunii iulie 2016, inculpatul Vartolomei Ilie a pretins de la două persoane suma totală de 500 euro, context în care a susţinut că are influenţă asupra lucrătorilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa Năsăud, pe care îi poate determina să îi favorizeze fraudulos pe cei doi candidaţi”, se preciza într-un comunicat al DNA, în toamna anului trecut, când inculpaţii au fost trimişi în judecată.

 

A dat permise unora paraleli cu şofatul

În rechizitoriu, acţiunile inculpaţilor au fost prezentate în detaliu, parte dintre acestea fiind cuprinse şi în motivarea deciziei judecătorului de cameră preliminară care a constatat legalitatea sesizării instanţe, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din dosar.

Astfel, în documentul citat se arată faptul că Simion Baciu a promovat la proba practică o candidată, deşi aceasta nu deţinea cunoştinţele practice, aptitudinile şi abilităţile necesare pentru promovarea probei, care a avut loc în data de 2 octombrie 2015. Acesta este doar un exemplu de candidat favorizat de comisarul şef de la Permise Auto care examina pe cei care doreau să poată conduce în mod legal un autovehicul pe drumurile publice.

Citeste si...
  “S-au făcut praf până la destinație. Unul nici nu mai putea să vorbească!”. Noi DETALII despre beția dinamoviștilor au ieșit la iveală

„Baciu Simion a ignorat intenţionat lipsa de aptitudini şi greşelile făcute de candidata XX în cursul examinării, fapt care a procurat un folos necuvenit pentru candidată (promovarea frauduloasă a probei practice) şi a vătămat drepturile şi interesele legitime ale SPCRPCIV Bistriţa-Năsăud.

Pentru a suplini lipsa evidentă de aptitudini a candidatei, inculpatul Baciu Simion a efectuat unele manevre în locul acesteia (de ex. frânarea în apropierea trecerilor de pietoni). (…)

Prin urmare, prin efectuarea unor manevre în locul candidatei XX (fără ca aceste manevre să fie motivate de pericolul/iminenţa producerii unui accident de circulaţie), inculpatul Baciu Simion şi-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 23 din OUG nr. 195/2002. Conform acestei dispoziţii legale, atribuţiile ofiţerului examinator, în cursul probei practice erau limitate la prezenţa şi supravegherea directă a candidatului. Prin abuzul săvârşit, inculpatul Baciu Simion a vătămat drepturile şi interesele legitime ale SPCRPCIV Bistriţa-Năsăud – autoritatea competentă pentru emiterea în condiţii legale a permiselor de conducere. (…)

Prin conduita sa abuzivă, inculpatul a compromis organizarea legală a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, în cazul candidatei XX”, arată procurorii, printre altele, cu privire la faptele de care este acuzat Simion Baciu.

Lup, omul de legătură al lui Baciu! E trimis în judecată într-un alt dosar pentru luare de mită

Agentul principal de poliţie Claudiu Lup este acuzat în acest dosar de complicitate la dare de mită şi instigare la abuz în serviciu, el fiind practic omul de legătură al lui Baciu cu „exteriorul”. Lup este cel care a pus o vorbă bună la Baciu pentru candidata care era lipsită de orice talent pentru a conduce o maşină, dar şi în cazul altor candidaţi şi totodată îi transmitea superiorului său mita de la ceilalţi oameni de legătură. Potrivit procurorilor, Lup este cel care l-a determinat pe Baciu „să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de efectuare a examinării practice pentru obţinerea permisului de conducere”.

Ilie Vartolomei, din Parva, este unul dintre cei trei „civili” inculpaţi în dosar, alături de Simion Baciu şi Claudiu Lup, acesta fiind acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă şi dare de mită în formă continuată. Practic, pârveanul se ocupa de remiterea mitei către Baciu şi Lup pe care o dădeau cei care îşi doreau musai permisul de conducere chiar dacă nu îl meritau.

Vartolomei a fost „agăţat” de un investigator sub acoperire care s-a recomandat a fi nepotul unui personaj potent, şi care îşi dorea vezi-Doamne să obţină musai permisul de conducere. Pentru acest lucru, Vartolomei i-a cerut 200 de euro, pe care i-a primit în două tranşe – 400 lei, cu trei zile înainte de susţinerea probei practice, iar alţi 500 lei în ziua probei. În aceeaşi zi în care candidatul, de fapt investigatorul sub acoperire i-a dat lui Vartolomei cea de a doua tranşă de bani, acesta din urmă i-a sugerat faptul că îi poate rezolva şi promovarea altor probe de traseu, pentru obţinerea categoriilor C, respectiv C+E ale permisului de conducere, fără să mai urmeze cursurile şcolii de şoferi pentru aceste categorii, dar pentru asta va trebui să scoată din buzunar alţi 300 de euro.

Atât Claudiu Lup, cât şi Ilie Vartolomei au căzut în plasa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud mult mai repede, în octombrie 2015, când Valea Someşului a fost răvăşită de o serie de percheziţii axate în special pe infracţiuni silvice. Din acest dosar s-au disjuns alte cauze în care Lup şi Vartolomei sunt inculpaţi, un dosar fiind deja trimis în judecată în vara anului trecut, cei doi fiind acuzaţi de luare, respectiv dare de mită.

Citeste si...
  Cutremur în județul Buzău, miercuri dupa-amiază

Tot atunci a fost luat în colimator încă un angajat al Serviciului de Permise Auto BN, Mihai Capotă, care în acest moment şi el este trimis în judecată de procurorii bistriţeni, într-un alt dosar, pentru luare de mită.

examen scoala soferi 1

Au încercat să „dizolve” dosarul

În faţa judecătorului de cameră preliminară, atât Baciu, cât şi Lup, dar şi ceilalţi trei inculpaţi din dosar, prin intermediul avocaţilor lor, au încercat să demonstreze că ancheta a fost viciată, iar unele probe nu au fost obţinute conform legii.

Astfel, Baciu, prin apărătorul său, a apreciat că organul de urmărire penală nu a fost sesizat în mod legal, în condiţiile în care acesta s-a autosesizat atunci când a aflat că în cadrul Serviciului de Permise s-ar produce infracţiuni. În acest caz, organul de cercetare penală este obligat să încheie un proces verbal de sesizare, însă Baciu a susţinut în faţa instanţei că în conţinutul acestui document „nu se regăseşte «o descriere amănunţită a celor constatate» personal de procurorul de caz.

„Procedând în acest mod, parchetul se sustrage oricărei verificări de legalitate asupra modului în care au fost obţinute aceste «date şi informaţii», întrucât la dosar nu există nici ordonanţă de interceptare cu titlu provizoriu a convorbirilor telefonice sau comunicărilor dintre făptuitori.

Având în vedere prevederile art. 101 din Cpp privind loialitatea probei, apărarea nu are nici posibilitate de a constata dacă acesta date şi informaţii nu sunt «fructele pomului otrăvit», aşa cum defineşte literatura de specialitate nord-americană proba obţinută ilegal.

Departe de a suspecta faptul că s-a recurs la mijloace nelegale în cauza de faţă, nu putem totuşi să nu observăm că modul echivoc ţi lipsit de transparenţă în care s-a sesizat parchetul poate genera în mod firesc suspiciune şi semne de întrebare.

În concluzie şi evidenţiind aceste aspecte de nelegalitate a procesului verbal de sesizare din oficiu depus în (…) al dosarului de urmărire penală, inculpatul a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că, în ceea ce îl priveşte nu există nici un act de sesizare valabil potrivit legii procesuale penale. (…)

Prin încălcarea procedurii legale de sesizare prevăzută de Cpp, efectele s-au concretizat în vătămarea drepturilor sale procesuale şi a celorlalţi coinculpaţi faţă de care s-a declanşat în mode nelegal faza de urmărire penală”, a precizat avocatul lui Simion Baciu.

De asemenea, acestuia i s-a părut suspectă decizia procurorilor de a demara mai întâi o anchetă in rem, „cu toate că era cunoscută identitatea tuturor participanţilor la săvârşirea presupuselor fapte penale, din moment ce în toate actele de urmărire penală se făcea expres referire la acestea”, şi abia apoi să fie declanşată ancheta in personam.

Din aceasta cauză, avocatul lui Baciu consideră că i s-a încălcat clientului său dreptul la apărare.

„(…) rezultă cu claritate faptul că încă din momentul «sesizării din oficiu» parchetul cunoştea până în cele mai mici detalii nu numai numărul şi natura «infracţiunilor» comise, dar şi modalitatea concretă în care s-au realizat actele materiale de executare, precum şi forma de participare ocazională specifică fiecărui suspect, dar în primul rând a inculpatului Baciu Simion, însă cu toate acestea nu au început urmărirea penală in personam decât cu mare întârziere, interval de timp în care s-au efectuat acte de urmărire penală fără ca avocaţii aleşi să fie prezenţi”, arată apărătorul lui Baciu, acesta menţionând şi faptul că în cele două ordonanţe de începere a urmăririi penale (in rem şi in personam) procurorii s-au rezumat doar la „o prezentare generică a infracţiunilor comise în formă continuată şi nu detaliază în ce s-a concretizat fiecare act material de executare din conţinutul acestor infracţiuni, ca forme ale unităţii legale de infracţiune”, astfel că clientul său „nu are o corectă reprezentare a naturii şi a ansamblului acuzaţiilor care îi sunt aduse de parchet şi îi este dificil să se disculpe şi să se apere”.

Citeste si...
  De ce ciocnim ouăle de Paști

În plus, potrivit avocatului lui Simion Baciu, în timpul anchetei s-ar fi încălcat o serie de proceduri în ceea ce priveşte competenţa procurorului, în sensul în care anumite acte de urmărire penală au fost efectuate „de un organ de cercetare necompetent, sau mai exact fără ca ofiţeri de poliţie judiciară să fie delegaţi în mod legal în condiţiile prevăzute de art. 201 din Cpp.

„Prin Ordonanţele de delegare depuse din 2.03.2016, 04.03.2016, procurorul de caz, în loc să precizeze în mod precis şi clar determinant care anume acte de cercetare penală vor fi îndeplinite de ofiţerii de poliţie judiciară, practic şi-a transferat întreaga competenţă de urmărire penală în sarcina acestora. În aceste condiţii, şi fără să se indice numele lucrătorului de poliţie s-a ajuns ca organul de poliţie din cadrul DNA-ST Cluj să decidă ce acte de urmărire penală se impun a fi efectuate, deşi aceste activităţi procesual pe reveneau exclusiv procurorului şi pe cale de consecinţă nu puteau fi delegate”, mai arată apărătorul lui Baciu, acesta cerând instanţei să constate nelegalitatea şi nulitatea Ordonanţelor de delegare şi să dispună excluderea probelor ilegal administrate, făcându-se referire mai ales la interceptările convorbirilor, în condiţiile în care CCR s-a pronunţat în acest sens cu o decizie de neconstituţionalitate.

examen scoala soferi 2

Nu le-a ieşit, instanţa de cameră preliminară a dat undă verde pentru începerea judecăţii

De cealaltă parte a baricadei, procurorii DNA au arătat punctual instanţei că toate procedurile şi actele de urmărire penală, precum şi modalitatea în care au fost obţinute dovezile corespund exigenţelor impuse de normele procedurale, astfel că au solicitat respingerea excepţiilor ca nefondate şi începerea judecăţii în cauză.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud a analizat excepţiile ridicate de inculpaţi, cât şi susţinerile procurorilor DNA, precum şi toate actele depuse la dosar şi a ajuns la concluzia că anchetatorii au parcurs legal toate etapele de urmărire penală conform prevederilor legale în materie de procedură penală, iar probele obţinute de aceştia depuse la dosar sunt legale. Prin urmare, excepţiile ridicate de apărătorii inculpaţilor au fost respinse şi s-a decis începerea judecăţii pe fond.

Decizia judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost contestată de toţi cei cinci inculpaţi din dosar la Curtea de Apel Cluj, însă fără succes, instanţa clujeană menţinând ceea ce s-a hotărât la Bistriţa.

Post-ul A început judecata pe fond în dosarul de mită al poliţiştilor Baciu şi Lup de la Permise Auto BN! În cameră preliminară au luat peste nas, judecătorul le-a respins toate excepţiile de nelegalitate ridicate apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online



Sursa

(Visited 7 times, 1 visits today)
Imparte cu prietenii tai


Cum ti s-a paru articolul?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *