loading...



Un tânăr de origine franceză în vârstă de 21 de ani, mărturiseşte că a fost bătut în localul Janis Club din Cluj. Spune îngrozit că are un plasture uriaş în dreptul arcadei şi două tăieturi adânci, care au necesitat o intervenţie chirurgicală care a durat mai mult de jumătate de oră la Chirurgie, în caz contrar ar fi existat riscuri majore pentru ochiul său stâng, potrivit gazetadecluj.ro.

Tânărul parizian este în anul pregătitor la Universitatea „Babeş-Bolyai”, însă anul viitor va urma cursurile U.M.F. Cluj-Napoca.

Citeste si...
  Becali râde de Ghiță: Cum să ai sute de milioane de euro, dar vrei să te ascunzi în Serbia? Cum?

Povesteşte, că în Janis Club, un necunoscut din cei prezenți l-a pocnit, din partea laterală, cu pumnul, umplându-l de sânge.

Părinţii studentului sunt de origine marocano-tunisiană. El este stabilit împreună cu familia, la Paris şi are cetăţenie franceză. Tânărul a rămas șocat de acest eveniment.

„Venisem la Janis Club împreună cu patru colegi – când, la un moment dat, un client al clubului, pe care nu-l văzusem niciodată, m-a lovit din partea laterală cu ceva ascuţit, cu pumnul, inel, ceva – nu ştiu exact. În secunda următoare n-am mai văzut nimic, m-am prăbuşit la pământ, plin de sânge, moment în care body-guarzii au intervenit şi l-au imobilizat pe agresor. Apoi, l-au scos cu dificultate din discotecă deoarece tinerii aflaţi acolo intenţionau, pur şi simplu, să-l linşeze pe individ. Mai târziu, din câte am auzit l-au predat poliţiei. Cred că era beat sau drogat, avea în jur de 28 de ani, după cum mi-au relatat prietenii mei”. a spus tânărul.

Citeste si...
  Tunelul care a ”mâncat” o casă – mister încă neelucidat

„La data de 18 aprilie a.c., un bărbat a depus o plângere la Secţia 1 Poliţie, reclamând faptul că, în timp ce se afla în incinta unui local public, din Piaţa Unirii, a fost agresat de către un necunoscut. În cauză se desfăşoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul, identificarea agresorului şi luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Citeste si...
  Un bihorean, reţinut după ce a înjunghiat o femeie gravidă

 

 

 



Sursa

(Visited 1 times, 1 visits today)
Imparte cu prietenii tai


Cum ti s-a paru articolul?
  • Fascinated
  • Happy
  • Sad
  • Angry
  • Bored
  • Afraid
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *